Ieri, 21 decembrie, am fost in vizita la Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Copii din cadrul DGASPC Timis. Impreuna cu reprezentanti ai Loteriei Romane, ai Asociatiei Pro-Socio Timisoara si altii am lasat micutilor pachete cu jucarii, hainute sau dulciuri. Noi am dus pachetele primite de la elevii liceului Azur, Clubul Impact Azur Timisoara si elevii din clasa a II-a de la Gr.Sc.Agr. Ortisoara .
Copiii cu dizabilitati ne-au primit cu bratele deschise, desi nu intelegeau prea bine ce se intampla, cine suntem si care era rolul nostru acolo. Intelegeau insa ca cineva s-a gandit si la ei.
La contactul cu cei mici nu am putut sa nu-mi amintesc de elevii de la Scoala Speciala din Caransebes cu care lucrasem imediat dupa finalizarea liceului: parca timpul ar fi ramas in loc....parca nici nu ar fi trecut 14 ani .... : privirea deznadajduita, golul din sufletul lor, suferinta, toate se vedeau pe chipul micutilor... Orice gest al tau, orice zambet, ii multumea si parca nu-si doreau altceva decat sa stai in preajma lor, sa-i lasi sa te studieze, sa te mangaie, sa-ti ofere sufletul lor in palma....
In toti acesti ani singura schimbare este tencuiala noua de pe cladiri, mobilierul si aspectul interior al cladirilor....Alti copii, alta cladire...aceeasi suferinta: lipsa personalului, reducerile bugetare, lipsa fondurilor....Toate lipsurile astea ii afecteaza DIRECT pe copii si care este vina lor? Ca s-au nascut? Ca au anumite drepturi care nu sunt respectate de autoritati? Ca sunt ignorati? CARE ESTE VINA LOR?









